Buuun, in primul…
… episod am tras concluzia ca avem o tara frumoasa. Desigur a exista si “pacat ca-i locuita” cu care nu-s de acord decat pe jumate spre 45%. In episodul al doilea, am dat dreptate, cu juma de gura doar, confesiunii “noi suntem de vina”. Semn ca suntem intr-o stare de negare crunta si ca mai e loc pentru cutit pana sa ajunga la os. Poate niste argumente in plus n-ar strica si poate ar preveni o amputare.
Asadar, Romania, episodul al 3-lea, cu punct de pornire: ce ne strica pe noi?
As incepe cu ceva ce a devenit sport national: critica. Nu spun ca nu ar trebui sa critici si ca nu ar fi sanatoasa, dar nu cred ca acea critica de dragul criticii sau ca sa treaca timpul ajuta pe cineva. Se vorbeste despre faptul ca atunci cand critici esti constructiv. Critica obsesiva are rol de a eroda nervii si moralul. Nu construieste nimic. Si atunci ce-i lipseste criticii pentru a fi constructiva? O solutie mai buna. Asta cred eu ca e raspunsul.
Sa luam de exemplu emisiunea tv care a plecat mai intai de la radio care face rating si tine in viata Prima TV si Kiss FM. Desi ordinea poate este inversa. Cronica Carcotasilor critica de dragul bascaliei. Rezista pe piata de atatia ani, deci probabil ca prinde la public. De ce? Pentru ca umorul este de calitate? Sau pentru ca cineva ia pe aia de se cred vedete pentru ca apar la tv si ii face una cu pamantul? Ce da mai multa satisfactie romanului? Inainte sa raspunzi ia in calcul ca in prime time la tv nu rup comediile, ci filmele alea sangeroase. Stirile de la ora 17 inca sunt in grila. Ne bucuram ca o echipa romaneasca a luat bataie in Europa pentru ca e Steaua. Acum, poti sa-ti raspunzi, dar fii sincer.
Apoi, sa mergem catre ceea ce a rupt audientele si a frant inimile privitorilor atatia ani la TVR 1. ‘Surprize, surprize’ era pozitiva doar in titlu. De ce spun asta? Pentru ca daca faceai o analiza pe timp, bucuria afisata pe ecran avea cam 20% din timpul de emisie. Restul, era drama! Aia vindea. Poate ca visatorii de acasa se gandeau ce frumos ar fi, dar nu ce frumos ar fi sa faca ceva ca sa fie si ei fericiti, ci mai degraba ce frumos ar fi sa-i faca si pe ei cineva fericiti. Asa, din senin.
Aseara lume de la care nu ma asteptam s-a declarat dezamagita de nationala de handbal feminin. Pentru ca a pierdut semifinala la European. M-a scos din sarite chestia asta! Pentru ca avem tupeul sa pretindem de la niste fete care traiesc handbal intr-o tara ca a noastra sa castige tot timpul. Ce facem noi sa le ajutam? Televiziunile de sport fac altceva decat scandal din orice rahat? Cum le sustinem? Comentatorii spuneau ca “spiritul nordic a patruns in sala” pentru ca publicul aplauda in picioare fiecare atac al suedezelor. Cand am facut noi asta ultima oara? Veti spune ca noi suntem latini si ca de aia. Good cover!
Ar fi un exercitiu fabulos daca dupa citirea acestui post, atunci cand vei dori sa critici pe cineva sau ceva sa te pui in pielea lui mai intai, sa gasesti o solutie buna si s-o argumentezi pana la cel mai mic detaliu. Dupa ce ai facut asta nu ezita sa-ti spui parerea critica si constructiva. Nu mai zic despre cat de sanatos ar fi ca toata critica sa o indrepti spre tine mai intai si apoi spre ceilalti.
Hai Romania!
PS: Un articol cumva pe aceeasi tema gasesti aici, la Maddame pe blog.
PS2: Pentru cei ce nu au vazut Any Given Sunday, m-am gandit ca acest fragment de acolo s-ar putea sa constrasteze foarte bine cu ce facem noi romanii de obicei atunci cand e loc de incurajari.
Gandul de dimineata 
Da ma, e bine ca am ajuns in semifinale mai ales pentru ca in ultimul timp nu prea au fost rezultate mari in sport, poate doar scrima anul asta, calificarea la mondialul de rugby si poate ceva pe la judo!!!
Normal ca e totusi si asta o performanta. Dar nu poti spune ca ramai doar cu ideea asta si nu te gandesti ca ai avut in fata o Suedie pe care o bati oriunde si oricand.
Este exact ce s-a intamplat cu Steaua, in momentele importante, cedam si la naiba, de ce se intampla asta mai mereu, mai ales in sporturi de echipa? Daca jucam cu Norvegia mai ziceam, dar nu poti sa zici ca nu esti deloc dezamagit ca am pierdut in fata Suediei! Mie mi-au dar aproape lacrimile de suparare ieri dar asta e
Acest post nu are ca subiect sportul, desi, din nefericire si el este afectat de fix aceeasi problema: critica asta gratuita facuta de nespecialisti si mediatizata cat sa ajunga un crez national.
Sa le luam pe rand. In primul rand, ceea ce ne strica pe noi cel mai tare, nu este ciuda (care, intre noi fie vorba, nu cred ca a ajuns, inca, sport national). Ci MITOCANIA, aceasta “calitate” care a ajuns sa fie perceputa ca fiind singura necesara pentru a reusi in aceasta tara. Partea cea mai proasta este ca generatia tanara este din ce in ce mai influentata de aceasta “calitate”
In al doilea rand, meciul de handbal Romania – Suedia, sau, in general, atitudinea echipelor romanesti atunci cand se afla in momente cheie si foarte aproape de un rezultat foarte bun. Per ansamblu, echipa de handbal este de laudat, deoarece a reusit sa readuca handbalul romanesc in primele 4 echipe ale Europei. Dar, in ceea ce priveste meciul de ieri, si mie mi-a fost ciuda ca nu au reusit sa le bata pe suedeze, in special pentru ca au cedat in ultimele minute. Desi demonstrasera la acest campionat ca pot sa revina (vezi meciul cu Macedonia).
… in ceea ce priveste Steaua, nu comentez nimic (nu am vazut meciul, dar nu cred ca exista vreo echipa de fotbal romaneasca in stare sa aiba o atitudine “luptatoare” timp de 90+ de minute, precum vezi la echipele englezesti, de exemplu).
N-am vorbit despre ciuda. Am vorbit despre placerea de a demola orice incercare de reusita. Despre mitocanie, cred ca vom ajunge si acolo. Despre meciul de handbal, tie ti-a fost ciuda ;). Dar oare de ce ajungem sa cedam pe ultimele minute? Poate pentru ca la ei se aplauda favoritii si la infrangere, iar la noi se pleaca de pe stadion in minutul 80 si cer demisii dupa 3 meciuri?
Asta cam asa e… toti sunt prosti, numai noi suntem destepti…
Statistic, d.p.d.v psihologic romanii nostrii sunt tristi. Presupun ca pentru fiecare din ei, critica asta e un fel de sustinere reciproca. Adica un fel de “frate, e nasoala treaba, da’ nu-i nici o problema ca nu esti singurul, nu-i nici unu’ mai breaz. Apai, daca e vre-unu mai breaz, avem noi grija de el, il tocim in cuvinte.” Sorry, sunt un pic mai colorate ghilimele mele, da’ sper ca ai prins ideea. Pentru ridicarea moralului, ii sfatuiesc pe cei ce citesc sa renunte la televizor. Nu tu “Cronica carcotasilor”, nu tu stirile de la 17. In locul televizorului, eu am niste rafturi foarte dragute :D
Aplauzele si la infrangere fac parte dintr-o mentalitate pe care noi nu o avem. Dar cred ca nu putem spune ca asa suntem noi romanii, toti cu aceasta mentalitate paguboasa si gata am terminat cu discutia si hai sa ne complacem in aceasta situatie. Fiecare dintre noi are de ales, macar la nivelul mentalitatii. Iar sportivii, chiar daca au fost crescuti la un moment dat intr-un fel, cred ca pot sa se schimbe tocmai pentru ca de-a lungul carierei au parte de multe momente in care vad cum sunt si altii si atunci ar putea lua exemplu!
@ana – pe asta contez si eu :)
@iulia – totul a fost ok pana la rafturi :)
@andrei – aplauzele la infrangere inseamna incurajare si apreciere. Nu putem sa avem asa ceva pentru ca noi nu apreciem pe nimeni in jurul nostru, public.