Home > Dimineata, la cafea > Mi-am dat seama…

Mi-am dat seama…

December 26, 2010 Leave a comment Go to comments

… ce imi place la Craciun. Mi-a luat ceva, dar m-am prins. Inainte sa va spun insa cred ca ar trebui sa mentionez ca nu-s cel mai dus la biserica dintre noi, insa am rude pentru care religia este o a doua viata. Eu, mai din capitala fiind, cred ca tot ce crezi pleaca din interior iar biserica si obiceiurile ei imi par mai degraba o exteriorizarea a credintei.

Revenind la Craciun m-am prins de ce imi place. Nu de putine ori, cand eram mai mic eram pe langa grupul de copii ce mergea la colidat pe ulitele unui sat in care stau mai multi unchi de-ai mei. Mergeam acolo pentru se taia porcu. Un obicei pe care l-am vazut ca fiind extrem de crud la inceput si nu puteam sa ma uit, apoi a fost o perioada in care participam mai activ (deh, crescusem si forta mea era utila) insa cu aceeasi mila. N-am sa uit niciodata faptul ca taiatul porcului era o zi de sarbatoare parca. Dura de dimineata devreme pana seara tarziu. Cu tot ce presupunea. De la taiatul efectiv, la parlitul lui cu paie, la crestarea soriciului din frunte cu semnul crucii, de la gustarea lui doar de catre cei mai mici prezenti, la urcatul copiilor calare pe porc, acesta fiind acoperit cu un sac. Ar mai fi chestiuni mai tehnice precum transarea lui, care este o arta in sine, pana la pomana porcului care se facea in ceaun la foc, in curte in apropierea locului unde animalul fusese sacrificat. Nu-mi aduc aminte insa ca pe atunci sa fi facut indigestie de la mancat prea mult.

Craciunul azi e la fel. Ma rog, aproape. Porcul nu se mai taie, se cumpara. Nu se mai ia tot, pentru ca nu mai face nimeni piftie din adidasii porcului sau din capatana. Soriciul il gasesti si pe ala dar nu parlit inexact cu paie ci fiert in fabrica de procesare care sa fie fraged. Pomana porcului se comanda la restaurant si o gasesti tot timpul anului. Cat despre urcatul copiilor pe porc… mai mult ca sigur nu se intampla pentru ca parintii nu-i lasa pentru ca s-ar murdarii sau ar fi privit ca un gest macabru care ar scarbi opinia publica prezenta la tara doar pentru a isi etala opulenta specifica sarbatorilor. Sa zic ceva si de colinde? Am intrebat 3 pusti intalniti pe strada vineri seara care mergeau cu “Steaua” de ce merg cu colindul. Raspunsul lor a fost mai degraba un protest la adresa la Boc decat o motivatie aproape de cea ce ar trebui sa existe: “sa strangem bani”. Intrebarea fireasca dupa un asa raspuns, nu mai era daca vor bomboane si portocale ci eventual “cine credeti ca va castiga campionatul?”.

Imi place Craciunul, dar cel pe care-l traiam cand eram mic. Asta de azi e trist si lipsit de sens profund si plin de cadouri pe care am urlat tot anul ca ni le dorim. Cand eram mic stiam doar ca Mos Craciun exista si il vedeam maxim o data pe an, la vreo serbare. Acum e peste tot. Pe strada, in Mall, in magazine, la televizor in spoturi si emisiuni sau de inchiriat pe internet. Nu mai e nimic special.

Sa ai o zi in care sa mai crezi.

Advertisements
  1. Clod
    December 26, 2010 at 4:00 PM

    Nimic nu mai e ca atunci cand eram copii, parca totul acum e mai lipsit de substanta si bazat numai pe materialism…dar asa cum spuneai si tu, putem sa avem o zi in care sa credem fiecare in ceva. Fie ca este de Craciun sau anul nou sau o zi speciala de joi…important este sa credem in ceva bun si in noi si cei dragi.
    Numai bine Andreiu’ >:D<

  2. December 26, 2010 at 7:01 PM

    Pentru mine Craciunul este o amintire: amintirea bunicii in special, a cozonacilor, a zapezii pana in gat, a saniusului, a bradului imbodobit cu migala in ajun si a entuziasmului impartasirii bucuriei in familie in momentul cand deschideam cadourile…Cand ma gandeam la Craciun ma cuprindea un freamat de nedescris…Acum, de Craciun imi doresc doar liniste traita intre ai mei…Totusi, inca mai caut printre acele de brad acel entuziasm specific copilariei…Pana la urma Craciunul ramane si el o perceptie…eTot ce conteaza este cum folosim aceasta perceptie…Poate nu totul e pierdut…:)

  1. No trackbacks yet.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s